Prințul nemilos își dă mâna cu Regatul spinilor și al trandafirilor în acest roman fantasy plin de pasiuneși de acțiune în care o fată este prinsă între două regateale zânelor, conduse de doi prinți periculos de seducători!
Brie urăște zânele și refuză să aibă de-a face cu ele, chiar dacă asta înseamnă să sufere de foame pe străzi. Însă când sora îi este vândută sadicului stăpânitor al Regatului Unseelie ca să plătească o datorie, tânăra va face orice îi va sta în puteri ca să o salveze – inclusiv să cadă la o înțelegere cu suveranul, angajându-se să fure trei artefacte magice de la curtea Reginei Seelie.
Dar să primească acces neîngrădit la Curtea Seelie este mai ușor de zis, decât de făcut. Singura șansă a lui Brie este să pretindă că vrea să intre în cursă pentru a deveni mireasa prințului Ronan, de care se îndrăgostește pe nesimțite. Nedorind să-și lase inima să îi distragă atenția, fata acceptă ajutor de la o bandă de rebeli Unseelie, care au ticluit un plan secret. În vreme ce petrece tot mai mult timp alături de misteriosul lor conducător, Finn, tânăra încearcă din răsputeri să se împotrivească farmecelor lui irezistibile.
Captivă între două regate în care primejdiile pândesc la tot pasul, Brie va trebui să aleagă cui anume îi va oferi loialitatea sa. Și inima