Cele Trei Fiice Ale Evei, Elif Shafak - Editura Polirom

In drum spre casa unor prieteni, unde e invitata la cina, Peri – sotie casnica si mama a trei copii – este pusa in fata unui fapt neplacut: ii este furata geanta de pe bancheta din spate a masinii. Reusind s-o recupereze si cercetindu-i cu miini tremuratoare continutul, da peste o poza polaroid din anii de studentie la Oxford, ce are in centru un profesor charismatic si nonconformist inconjurat de trei studente. Imaginea ii readuce dintr-odata in minte trecutul. Mai intii isi vede familia scindata, in care mama este sensibila la mostenirea religioasa, pe cind tatal se inchina ratiunii, privind credinta ca pe o forma de ignoranta. Apoi anii de studentie la Oxford, unde se imprieteneste cu Shirin, o englezoaica-iraniana atee, si cu Mona, o americanca-egipteana religioasa, cu care poarta discutii aprinse despre islam si feminism in casa din Jericho unde locuiesc impreuna. Trei tinere aduse impreuna de capriciile sortii, Shirin, Mona si Peri sint Pacatoasa, Credincioasa si Nehotarita, care incearca sa treaca peste diferente si prejudecati si sa-si gaseasca locul intr-o lume din ce in ce mai amenintatoare. Desi abordeaza in continuare teme spirituale, Shafak a inceput sa-si ancoreze tot mai mult romanele in lumea reala. In Cele trei fiice ale Evei, analizeaza cu finete atit constringerile, cit si placerile feminitatii. - The Guardian In romanul sau, Elif Shafak surprinde starea de tensiune a lumii de dupa 11 septembrie. Odata cu prabusirea Turnurilor Gemene, trei studente la Oxford – Peri, Shirin si Mona –pasesc intr-o noua realitate, unde identitatea lor musulmana este privita cu suspiciune. Toate trei trebuie sa se confrunte, fiecare in felul ei, cu conflictul dintre secularism si credinta care le marcheaza vietile. - The Times Literary Supplement Una dintre cele mai importante scriitoare contemporane, Elif Shafak investigheaza trecutul si prezentul tumultuos al Turciei. Romanul ei magistral penduleaza intre Istanbul si Oxford, intr-o fascinanta explorare a credintei si prieteniei, a lumii bogatilor si saracilor si a conflictului devastator dintre traditie si modernitate. - The Independent Fragment din volumul "Cele trei fiice ale Evei" de Elif Shafak: "Isi dadu repede cu apa pe fata. Daca rujul nu i-ar fi fost strivit si cutia cu fard de pleoape nu s-ar fi pierdut pe straduta laturalnica, i-ar fi placut sa-si refaca machiajul. Isi pieptana repede parul cu degetele si se privi din nou in oglinda. Chipul de dinaintea ei era palid, nelinistit - de parca un duh zbuciumat ar fi strabatut-o pe neasteptate. Deschise usa. Spre surprinderea ei, fiica-sa astepta afara. — Tata se intreba unde esti. — Trebuia sa ma spal putin. (Peri tacu o clipa.) Ce i-ai spus? Zari in ochii lui Deniz o scanteie de afectiune inainte ca nepasarea sa preia controlul. — Nimic, raspunse fata. — Multumesc, iubito. Hai sa ne intoarcem. — Stai, ai uitat asta, zise Deniz intinzandu-i ceva. Peri n-avea nevoie sa se uite mai de-aproape ca sa-si dea sama ca era poza polaroid. O cautase peste tot pe straduta aia inabusitoare. Probabil ca Deniz o zarise prima si o strecurase in buzunar. Fiica ei o intreba: — Cum de n-am mai vazut poza asta pana acum? In ea apareau patru oameni. Profesorul si studentele lui. Fericiti plini de speranta si gata sa schimbe lumea, veseli ca nu stiau ce le rezerva ziua de maine. Peri isi amintea ziua cand fusese facuta poza. Cea mai cumplita iarna din Oxford de zeci de ani. Isi aducea aminte totul - diminetile in care frigul te patrunde pana in maduva oaselor, conductele inghetate, nametii si elixirul ametitor al indragostirii alergandu-i prin trup. Nu se simtise niciodata mai vie. — Cine-s oamenii astia, mama? Calma, prea calma, Peri zise: — E o fotografie veche. — De asta o tii in portofel? Langa pozele copiilor tai? intreba Deniz cu glasul plin de indoiala si curiozitate. Deci cine sunt? Peri arata spre una dintre fete. Purta o esarfa fucsia rasucita cu grija ca un turban, iar ochii ii erau conturati cu o linie groasa de khol, intoarsa in sus pana la sprancene. — Asta e Mona. O studenta egipteano-americana. Denis o studie, tacuta si concentrata. — Cealalta e Shirin, zise Peri. (Privirea i se opri pe o fata cu infatisare izbitoare, cu o claie de par negru si cizme de piele cu tocuri inalte, machiata puternic.) Ai ei erau din Iran, dar se mutasera de-atatea ori dintr-un loc in altul, incat nu se simtea acasa nicaieri. — Cum le-ai cunoscut? Peri raspunse abia dupa cateva clipe. — Ne-am imprietenit la facultate. Locuiam impreuna, mergeam la aceleasi cursuri. Am facut acelasi seminar, insa nu toate in acelasi timp. — Despre ce era seminarul? Peri zambi usor, amintirea intiparindu-i-se in fiecare linie a fetei. — Era despre... Dumnezeu. — Uau! facu Deniz - reactia ei obisnuita la lucrurile care n-o interesau. Batu incet cu degetul in barbatul inalt din mijloc. Parul blond-inchis ii era ciufulit si destul de lung ca sa se onduleze; ochii lui pareau sa scanteieze sub bereta; barbia ii era puternica si bine definita; avea un aer linistit, desi nu in intregime pasnic. — El cine-i? O umbra de stanjeneala trecu peste chipul lui Peri, atat de usoara incat abia o puteai observa. — Era profesorul nostru. — Chiar? Arata ca un student rebel. — Era un profesor rebel. — Exista asa ceva? intreba Deniz. Cum il chema? — Noi ii spuneam Azur. — Ce nume ciudat! Si unde erati aici? — ln Anglia... la Oxford. — Ce? Cum de nu mi-ai spus niciodata ca ai fost la Oxford? intreba Deniz sacadand exagerat ultimul cuvant. Peri sovai, nestiind ce sa raspunda. Isi dadea seama de ce nu spusese nimanui, nici macar copiilor ei, insa nu era nici timpul, nici locul pentru dezvaluiri.”