Razboi, Louis-Ferdinand Celine - Editura Pandora-M

Aceasta carte face parte din colectia Anansi Clasic. Printre manuscrisele celiniene recent descoperite se afla si doua sute cincizeci de file continand prima forma a unui roman care se petrece in Flandra, in timpul Primului Razboi Mondial. La intersectia dintre autobiografie si fictiune, romanul dezvaluie experienta care se afla de atunci in centrul existentei autorului: traumatismul fizic si psihic provocat de front, de "abatorul international de nebunie". Povestea urmareste convalescenta brigadierului Ferdinand din momentul in care, grav ranit, isi recapata cunostinta chiar pe campul de lupta si pana la plecarea spre Londra. La spitalul din Peurdu-sur-la-Lys ii atrage atentia unei infirmiere deloc timide, se imprieteneste cu proxenetul Bebert, trece de cateva ori pe langa moarte si, in sfarsit, se elibereaza de ceea ce ii fusese dat pana atunci sa traiasca. Apare aici, in lumina cea mai cruda, un timp brutal, al deziluziei si al trezirii la realitate, pe care autorul nu l-a tratat niciodata pana acum in forma unui text literar separat. La douazeci de ani dupa 1914, trecutul, "mereu ametit de uitare", prinde "melodioare de pe drum, pe care nu i le cere nimeni". Dar acest trecut nu e uitat niciodata de tot, ramane viu oricat timp ar trece peste noi - iar romanul Razboi sta marturie a acestui adevar, la fel ca restul operei lui Celine. E un miracol. Cuvantul nu-i deloc prea puternic. - Le Monde des Livres O carte viscerala, exploziva, care nu cauta sa transforme noroiul in aur, dar care, si asa, e o adevarata comoara. - L' Obs Celine face cuvintele sa danseze intr-o nesfarsita betie, fara sa-i pese de gramatica si de conjugari, dar neuitand niciodata de ritm si de efectul narativ. E Celine, Celine adevarat, totul e atroce in el, dar mai ales femeile se dovedesc a fi personaje fantastice care nu se lasa duse de nas, nu depind de nimeni si nu se dau inapoi de la ce-i mai rau. Avem in fata viata neinsemnata dintr-un sat, ca la Flaubert ori Maupassant, dar in cuvinte pe care n-ar fi indraznit sa le foloseasca nici San-Antonio. Celine nu si-a recitit manuscrisul, si cu atat mai bine. Scrisul "la prima mana" are efectul unui obuz literar. - Le Parisien Primul dintre romanele inedite descoperite in 2021, Razboi e un text scurt, viu, tragic si lubric, care-si gaseste locul printre capodoperele scriitorului. Este o piesa centrala in imensul puzzle literar pe care Celine l-a finisat obsesiv toata viata. - Le Monde des Livres Celine in stare pura. Fara indoiala, cel mai mare scriitor francez al secolului XX... Dezgustator fara a fi vulgar, sensibil fara afectare, jupuit de viu, dar nerenuntand niciodata la pudoare. - Marianne Traducere din limba franceza de Magda Raduta. Fragment din cartea "Razboi" de Louis-Ferdinand Celine "Cum m-a vazut a doua zi, doctorul Meconille s-a si repezit la consultatie. Voia sa ma opereze mintenas, chiar in seara aia, asa zicea. L'Espinasse s-a impotrivit, spunand ca eram epuizat. Asta m-a salvat, cred. Daca intelegeam bine, doctorul voia sa-mi scoata cat mai repede glontul din fundul urechii. Ea nu tinea neaparat. Cat despre mine, doar ce ma uitam la Meconille si eram sigur ca, odata ce mi s-ar fi bagat in cap, gata eram. Dupa ce a iesit doctorul, toate gagicile din jurul lui L'Espinasse i-au dat ei dreptate, bine a racut ca s-a impotrivit in cazul meu, "Meconille e doctor, dar nu e chirurg, si vrea sa opereze doar ca sa-si faca mana, ar trebui sa inceapa cu niste cazuri mai usoare. Doar razboiul o sa mai dureze atata timp... avea vreme, mai bine ar fi incercat, de pilda, sa-mi rafistoleze osul de la brat, ca era rupt si el, dar o operatie la cap era prea dificila pentru el... pentru un incepator". Fiindca-mi aratasera de la inceput; de cand venisem, lazaretul de la subsol, din pivnita, mi s-a facut atunci si mai frica, m-au apucat toate spaimele. Daca n-as fi vazut lazaretul cu caprele de lemn si cu cele doua sicrie puse pe ele, poate ca nu m-as fi incapatanat si pana la urma as fi facut ca ei, dar tocmai fiindca stiam tot si vazusem lazile alea am rezistat pana la capat. Ce ma ingretosa acolo era mirosul de putreziciune al mortilor. In plus, daca Meconille nu m-ar fi terminat pur si simplu cu operatia lui, sigur mi-ar fi sporit ametelile si furtuna si trenul care suiera la mine in cap, mi-ar fi rascolit tot misterul ala al meu dinauntru. Iar eu aveam nevoie de el ca sa imi iau chinul in ras."