Din Prietenia Unui Munte, Pascal Bruckner - Editura Trei

Din prietenia unui munte. Mic tratat de elevare De ce muntele exercita o asemenea fascinatie? Temuti in trecut, muntii au fost considerati inca de la Rousseau drept locul luminii si al linistii, spre deosebire de orasele in care te poti pierde. Atractia pe care o trezesc nu a mai scazut de atunci. Copil al zapezii si al brazilor, crescut in Austria si Elvetia, autorul are o relatie cu totul speciala cu subiectul sau: cu cat urca mai mult, cu atat reface legatura cu tineretea. Acest eseu despre munte incepe ca o forma de autobiografie sensibila, in care toate simturile contribuie la amintirea trecutului: a urca inseamna a intineri in spirit, a reconecta intr-o singura bucla cele doua parti ale vietii. Dincolo de amintirile personale, drumetia este un exercitiu de prietenie, care leaga membrii aceleiasi franghii sau aceleiasi curse. Dar de ce sa urcam in varf daca urmeaza sa coboram din nou, de ce suferinta urcusului se transforma in placere, de ce absurdul acestei practici face absurdul existentei banal, ce metafizica a Absolutului este in joc aici, ce provocare? Una a timpului, a imbatranirii, a panicii sau a fricii? Mai este loc pentru o ontologie a eroismului in vremurile noastre post-eroice? Intr-un stil stralucitor, Bruckner topeste in aceeasi zapada lucruri vazute si citite, literatura si filosofie, ritualurile unei pasiuni si intrebari despre sensul vietii - despre distrugerea ecosistemului nostru -, amurgul unei forme de aventura, amenintata ca o capodopera in pericol. Oare graba spre varfuri anunta, in felul ei, sfarsitul unei lumi? Din prietenia unui munte evoca intr-un mod sensibil si reflexiv dragostea nemarginita a autorului pentru zapada, munte, dar poate si mai mult, pasiunea pentru urcusul spre piscuri, pe care l-a practicat toata viata, sfidand anii. - Le Monde Romancierul si filosoful ne ofera, din experienta sa personala, o evadare spre inaltimi. Un eseu in care exalta muntii si se ingrijoreaza de frumusetea lor perisabila. - Sud Ouest Aceasta carte este o adevarata declaratie de dragoste pentru munte si, intre uimire si groaza, pentru experienta sublimului pe care o ofera. - Philosophie Magazine Traducere din limba franceza de Doru Mares. Fragment din cartea "Din prietenia unui munte" de Pascal Bruckner: "Ce este un indragostit de munte? Oricine tresare de placere la prima zapada cazuta pe pajisti, freamata in fata turnului insorit al unei culmi, ramane cu un nod in gat inaintea minaretului unui pisc. Si se bucura ca Everestul castiga 5 milimetri pe an, ca lanturile muntoase continua sa se ridice: poate ca urmasii nostri vor avea Craciunuri albe, numai sa fie de acord sa urce mai sus. Toate aceste piscuri, pe care nu ma voi catara niciodata, ma incanta si-mi vor umple cel putin trei vieti ulterioare, asta daca reincarnarea ar exista. Muntele continua sa ma fascineze si nu-mi vor ajunge anii care mi-au mai ramas pentru a-l descifra. A ma catara ramane pentru mine modalitatea cea mai simpla de a scapa de fatalitatea timpului. Este un ritual al lustratiei. Cand m-am urcat cu greu pe o platforma, cand am escaladat un povarnis si am ajuns julit pe o creasta maturata de vant, nu varful l-am invins, ci propria-mi inertie: cea mai frumoasă victorie pe care ţi-o poţi dori este victoria asupra ta însuţi. Covârşit de spectacolul somptuos, deschid rucsacul şi împart cu tovarăşii mei nuci, pâine şi brânză. Contemplu cu emoţie piscurile insolente, oglinzile scânteietoare ale gheţarilor cu pereţi violacei. Coborând, nu mă opresc să admir clopoţeii albaştri ai genţianelor, mlădiţele de arnică, albăstrelele, nipralele, tufele de zbârliţă strecurate prin crăpături. Fiecare işi poate avea micul lui vârf pe care este mândru că s-a căţărat. Trebuie să mergi pe mâna pariurilor inaccesibile până la capăt. Numai ce e mare ne face mari: imensitatea ne atrage spre cer. Panta e mereu nouă pentru cine o parcurge de ani şi ani. Nu e deloc plictisitor să repeţi acelaşi lucru, actul rămâne virgin, chiar reprodus de o sută de ori. Nu am domesticit moartea, dar uneori am întinerit timpul. Absurd cocoţaţi la ultimele etaje ale existenţei, nu avem altă alegere decât să continuăm, treaptă după treaptă. Viaţa este adesea comparată cu o scară: pe măsură ce o urcăm, realizăm că ultimii fuscei nu sunt sprijiniţi de niciun perete, ci stau în gol. Ajungem ca acele personaje din desenele animate, care sar de pe o faleză şi continuă să pedaleze. Căţărarea este necesar să continue, de parcă ascensiunea nu ar trebui să se oprească niciodată. Odată atins vârful, se pune problema căutării altora, care ne provoacă şi pe care cel dintâi ni le ascundea. Este esenţial să tragem pe sfoară până la capăt timpul şi starea civilă: nimic nu opreşte setea de a exista şi mai ales trecerea anilor. Muntele m-a invăţat o lecţie fundamentală: adevărata mizerie stă în dispariţia dorinţelor. La altitudine, la fel ca în dragoste, esenţial este întotdeauna sa respingi data peremptiunii."