Un Baiat Pe Lista Lui Schindler (Editie De Buzunar), Leon Leyson - Editura RAO

Un baiat pe lista lui Schindler - editie de buzunar Leon Leyson avea numai 10 ani cand nazistii au invadat Polonia, iar familia lui a fost fortata sa se mute intr-un ghetou din Cracovia. Cu un noroc incredibil, perseverenta si curaj, Leyson reuseste sa supravietuiasca sadismului nazistilor. In final, generozitatea si iscusinta unui barbat german numit Oskar Schindler au fost cele care i-au salvat viata lui Leon, ca si unor membri din familia lui, numele lor fiind adaugate pe lista muncitorilor evrei din fabrica acestuia - o lista ce a devenit faimoasa in toata lumea: Lista lui Schindler. Aceasta este singura carte de memorii publicata vreodata de un copil supravietuitor de pe Lista lui Schindler si ilustreaza perfect demnitatea autorului. Fragment din volumul "Un baiat pe lista lui Schindler" de Leon Leyson: “Pe masura ce anul 1939 se apropia de sfarsit, mi-am dat seama ca prevestirea tatei fusese gresita. Situatia noastra parea disperata din toate punctele de vedere. Toate semnele aratau ca razboiul avea sa dureze inca multa vreme. Nazistii nu se multumeau cu toate caznele la care ne supusesera pe noi, evreii; fiecare zi aducea o noua umilinta. Daca se apropia un soldat german, evreii trebuiau sa coboare de pe trotuar pana trecea acesta. De la sfarsitul lunii noiembrie, evreilor cu varste de la doisprezece ani in sus li s-a impus sa poarte pe brat o banderola cu Steaua albastra a lui David, pe care trebuia sa o cumparam de la Consiliul Evreiesc, institutia de guvernamant insarcinata de nazisti sa se ocupe de toate problemele evreilor. Daca erai prins fara banderola, erai arestat si probabil torturat si ucis. Eu nu aveam inca doisprezece ani si nu purtam banderola identificatoare; cand am ajuns destul mare ca sa o port, m-am hotarat sa nu o fac. Desi increderea imi fusese zdruncinata de ceea ce vazusem si traisem, erau si momente in care incalcam regulile si ma strambam la nazisti. Intr-un fel, le intorceam propriile stereotipuri impotriva lor, liindca nimic din infatisarea mea nu ma scotea in evidenta ca fiind evreu. Semanam mult cu alti baieti polonezi, cu parul meu des si negru si cu ochii albastri. Cateodata ma asezam pe o banca din parc doar ca sa dovedesc ca pot face orice vreau, impotrivindu-ma nazistilor in felul meu marunt. Bineinteles ca nu puteam face asta atunci cand se afla prin preajma cineva care ma cunostea. Prietenii cu care ma jucam inainte priveau acum in alta parte cand ma vedeau. Nu stiu daca m-ar fi tradat, dar probabil ca ar fi facut-o, incercand astfel sa stearga amintirea faptului ca se jucasera odata cu un evreu. Ii priveam plecand la scoala dimineata, ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat, cand pentru mine totul era diferit. Nu mai eram baiatul indraznet, lipsit de griji, care astepta cu bucurie sa mearga cu tramvaiul fara bilet. Cumva, devenisem o piedica in calea scopului Germaniei de a obtine suprematia mondiala.”