Conjectura mea este ca spre sfarsitul vietii sale Culianu a intrat in posesia unui principiu cognitiv care i-a reevaluat intr-o maniera radicala toate cunostintele anterioare si l-a aruncat intr-o cursa vertiginoasa de transvaluare a intregii istorii culturale, pe care insa nu a apucat decat sa o schiteze. Daca pana in 1985 (data indicatorie a cezurii) creatia lui Culianu este aceea a unui erudit extrem de talentat, distins de colegii sai printr-o inclinatie filozofica mai pronuntata, dupa cezura creatia sa capata un profil nou, deopotriva straniu si ultimativ. Ceea ce se desprinde din tonul ei este somatia descoperirii unui nou temei al unitatii lumii. Totul la ultimul Culianu devenise urgent si trepidant...