Spațiul Revelației, Alastair Reynolds - Editura Nemira

Spatiul revelatiei este primul volum din trilogia Spatiul revelatiei. Amarantinii au fost distrusi in urma cu noua sute de mii de ani. Poate pentru ca au avut ghinion sau, poate, din alta cauza. Pentru cei care colonizeaza acum planeta, Resurgam nu prezinta aproape niciun interes, nici macar dupa descoperirea unui oras amarantin multa vreme ascuns si a unei statui gigantice infatisand un amarantin inaripat. Stralucitul savant Dan Sylveste vrea sa afle adevarul cu orice pret. Amarantinii au fost stersi de pe fata planetei dintr-un motiv. Insa pericolul e mai mare si mai aproape decat si-ar putea imagina... O poveste care iti taie rasuflarea prin amploarea si detaliile ei, care face din Reynolds un maestru al genului space opera. - The Times O carte coplesitor de ingenioasa... In viziunea lui Reynolds despre un viitor dominat de inteligenta artificiala se simte raceala intunericului dintre doua stele. - Publishers Weekly Universul este cu adevarat complex si fascinant in seria Spatiul revelatiei. Cu o imaginatie uimitoare, Alastair Reynolds aduce in fata cititorilor o aventura spatiala exceptionala, in care se combina tulburator actiunea palpitanta cu explorarea unor teme filozofice profunde. Space opera de cea mai buna calitate! - Marian Coman Fragment din cartea "Spatiul revelatiei. Trilogia Spatiul revelatiei Vol.1" de Alastair Reynolds: "Atunci putem rula o masuratoare de estimare temporala si asupra artefactului in sine. - Nu-i ceea ce cautai, asa-i? - Pentru o vreme am crezut ca ar putea fi. Sylveste cobori dupa aceea ochii spre partea cea mai de jos a zonei din obelisc expuse. Textul se sfarsea cu cativa centimetri deasupra stratului superior de placare, unde incepea altceva, care cobora, disparand din vedere. Era un fel de diagrama; putea distinge arcele de sus ale catorva cercuri concentrice, dar numai atat. Ce reprezenta? Sylveste nu putea - si nici n-ar fi incercat - sa ghiceasca. Furtuna se intetea. Acum nu se mai zarea nicio stea, ci doar o unica patura de praf, care vuia deasupra ca aripa unui liliac urias. Avea sa fie un iad cand ieseau din put. - Da-mi ceva cu care sa sap, rosti Sylveste. Incepu apoi sa racaie permafrostul din jurul stratului celui mai de sus al sarcofagului, aidoma unui prizonier care pana in zori trebuia sa sape un tunel ca sa iasa din celula. Trecura doar cateva momente pana cand Pascale si studentul sa i se alature, in timp ce furtuna vuia in cer. - Nu-mi amintesc multe, zise Capitanul. Mai suntem pe orbita Heringului? - Nu, spuse Voliova, incercand sa para ca si cum nu i-ar fi explicat asta de zeci de ori, de fiecare data cand ii incalzise mintea. Am plecat de la Kruger 60A cu niste ani in urma, dupa ce Hegazi a negociat pentru noi ecranul protector de gheata de care aveam nevoie. - Aha. Si unde suntem acum? - In drum spre Yellowstone. - De ce? Glasul de bas al Capitanului hurui din difuzoarele aranjate la distanta de cadavrul sau. Algoritmi complecsi ii scanau tiparele cerebrale si traduceau rezultatul in vorbire, amplificand raspunsurile cand era necesar. De fapt el nu avea niciun drept real sa fie constient - toata activitatea neurala ar fi trebuit sa-i fi incetat cand temperatura nucleului sau coborase sub zero grade Celsius. Insa creierul ii era intesat de masinarii micute si dintr-un punct de vedere se putea spune ca masinariile erau cele care gandeau acum, desi o faceau la temperatura de nici jumatate de kelvin peste zero absolut. - Asta-i o intrebare buna, replica ea; ceva o deranja acum si nu era doar conversatia in sine. Motivul pentru care mergem la Yellowstone este ca..."