Sub Soarele Lui Satan, Georges Bernanos - Editura Polirom

Roman a cărui ecranizare a fost premiată cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes Părintele Donissan slujeşte într-o mică parohie din Artois, în nordul Franţei. În jurul lui se adună fiinţe nefericite supuse greşelii, în căutarea mîntuirii. Obsedat de păcat şi îndoindu-se de vocaţia lui ecleziastică, el trăieşte în rugăciune şi asceză, mortificîndu-se cu sălbăticie, angajat într-o luptă miraculoasă, violentă şi disperată împotriva diavolului. Pradă ideală pentru Satan, întîlnirea lor este iminentă şi pregăteşte confruntarea viitorului Sfînt din Lumbres cu esenţa răului, întrupată în adolescenta vicioasă şi criminală Mouchette, devotată îngerului căzut. Această întîlnire memorabilă, într-o lume îngheţată, iraţională şi haotică, în care tînărul preot, rătăcit în noapte, este supus ispitei şi sărutului luciferic, este o mărturie despre puterea şi ajutorul credinţei în lupta cu forţele răului. Sub soarele lui Satan, „carte născută din război”, cum o numeşte Bernanos, este un roman intens mistic în care diavolul gotic, detronat din postura romantică de prinţ al întunericului, este transformat în prinţ al lumii, al unei lumi pe cale de a pierde teama de sacrilegiu şi sentimentul divinităţii. „Noutatea prozei lui Bernanos ţine de impetuozitatea unei simfonii: glorificarea furibundă a lui Dumnezeu, exorcizarea furibundă a unui Rău inepuizabil. Bernanos încearcă să scrie poemul sacerdoţiului, deci al supranaturalului. Subiectul nu se schimbă, însă personajul dispare. Chiar şi ce mai păstrase din el Dostoievski.” (André Malraux) „O voce străpunge, trece magnifică, ne loveşte direct în inimă. Patetismul, elocvenţa naturală ale acestei voci nu sînt contestate de nimeni. Dar unii se miră de audienţa pe care o înregistrează. Asta fiindcă autoritatea lui Bernanos a depăşit cu mult tema credinţei religioase sau pe cea a politicii, teme cărora le-a fost mesager. Faptul că Bernanos a fost ascultat chiar şi de cei care nu-i împărtăşeau nici credinţa supranaturală în mîntuire, nici nostalgia după un trecut idilic, dar care uneori au făcut-o mai mult decît alţii, la fel şi faptul că, fără efort, cuvîntul său s-a înălţat, căpătînd un soi de autoritate fundamentală şi universală: iată misterul, iată scandalul.” (Gaëtan Picon)