Arhiva Tradarii Si A Maniei, Ion Vianu - Editura Polirom

Puiu Ozias, un om care a împlinit o sută de ani, este o mină de aur arhivistică.

Împărtășind fapte care interesează istoria, bătrânul retrăiește, cu un amestec de cinism și suavitate, întâmplări din viață: iubirea distrusă de lașitate, loialitatea și prietenia măcinate de trădare, acte de eroism sabotate de jocuri de putere.

Pe de altă parte, Vladimir Vasiliu, medic psihiatru, director în perioada socialismului al ospiciului de la Răstoaca Melcilor, este în conflict cu unul dintre bolnavii săi, Laban, un rege neîncoronat al azilului, admirat și temut.

Laban – care a intervenit tragic și în viața lui Puiu Ozias – face legătura între două lumi, dinlăuntrul și din afara zidurilor; el este în același timp dușmanul și prietenul doctorului.

Poveștile împletite ale lui Ozias și Vasiliu alcătuiesc o tulburătoare

„arhivă a trădării și a mâniei”.

Mica istorie și marea istorie sunt atrase deopotrivă într-un dans mortal.

„Arhiva trădării și a mâniei este o poveste cu multe ramificații, comedia tragică, uneori grotescă, a unui secol de sânge și de rușine în care glorioși apar numai învinșii.” (Ion Vianu)

„Stilistic vorbind, romanul întrunește virtuți excepționale.

El izbutește o sinteză aproape neverosimilă între alura de roman englez despre marea burghezie, despre o lume cu stil, educată, într-un stil rafinat, și formulările tipice moraliștilor din tradiția franceză… Cred că Arhiva trădării și a mâniei este un roman care va conta în istoria literară a acestor ani, o carte memorabilă și răscolitoare, o poveste din povești, dublată de o meditație neconcesivă despre istorie în general și despre cea românească în particular.

Matein și eliadesc, proustian și foucaultian – printre și peste atâtea clasificări, autorul se recomandă ca unul original, demn de antologare.” (Ovidiu Pecican)

„Un roman puternic această carte a lui Ion Vianu, cu epică bogată, cu personaje vii… Peste tot în roman suntem cuceriți de povestire, de prezențele omenești.

O mare carte în toate sensurile.” (Gabriel Dimisianu)