Olga Lengyel, născută la Cluj în 1908, este o supraviețuitoare a crimelor de la Auschwitz-Birkenau. Ea scrie despre atrocitățile prin care familia ei și multe alte sute de mii de victime au trecut. Experiența ei a fost descrisă în volumul de față, care prezintă cititorilor detaliile șocante ale infamei Soluții finale. Apărută inițial în limba franceză, în 1946, Cuptoarele morții. Mărturia unei supraviețuitoare de la Auschwitz este considerată o carte clasică a istoriei Holocaustului.
De profesie asistentă medicală, doamna Lengyel lucra într-un spital alături de soțul ei, reputatul doctor Miklós Lengyel. În 1944, împreună cu părinții, soțul și cei doi fii ai ei au fost urcați cu forța într-un vagon de vite și deportați la Auschwitz-Birkenau. A fost singura membră a familiei care a supraviețuit.
Olga Lengyel și-a asumat misiunea de a face cunoscute lumii zilele cumplite de la Auschwitz, în speranța că astfel de orori nu vor mai apărea în decursul istoriei. A înființat Memorial Library and Art Collection of Second World War, cu sediul la New York.
Astăzi, Institutul Olga Lengyel pentru Studiul Holocaustului și Drepturile Omului (TOLI) face parte din moștenirea pe care ea ne-a lăsat-o, continuând misiunea de a educa generațiile viitoare cu privire la Holocaust, la alte genocide și la importanța drepturilor omului, în Statele Unite ale Americii și în celelalte țări, inclusiv în România.