Privirea Urangutanului Sau Despre Animalul Din Noi, Alexandru N. Stermin - Editura Humanitas

Aceasta carte, ca si celelalte scrise de Alexandru Stermin, este povestea unei calatorii. Pornind, alaturi de povestitor, intr-o aventura starnita de privirea unui urangutan dintr-o gradina zoologica de pe malul Marii Baltice, ajungem departe in timp si spatiu. Ne hazardam din lumea mitului in realitatea celei mai mari mlastini din lume, Pantanalul brazilian. Din exuberantul Rio de Janeiro mergem, pe urmele lui Darwin, in fabuloasele Insule Galapagos. Pe drum, exploram intimitatea noastra si a altor vietati, indraznim sa privim in ochii animalului din noi - doar, doar vom gasi raspunsul la intrebarea ascunsa in salbaticia acestei carti: Avem o viata, sau suntem Viata? Mic tratat de ecologie a privirii, volumul biofilozofului Alexandru Stermin cuprinde texte in care povestea este miscata nu de cuvinte - desi perfect alese -, ci de Viata insasi, la care autorul se uita fascinat, realcatuindu-i imaginea dintr-o multitudine de perspective, ca prin ochii compusi ai unei libelule. La randul sau, Viata il priveste curioasa, pulsand egal in forme dintre cele mai diverse, de la urangutanul dintr-o gradina zoologica pana la pasarea cu oua de portelan, apa limpede a unui izvor sau jaguarul ce se infrupta din prada in Pantanal. Realitatea si mitul, textul filozofic si notatia de jurnal, argumentul stiintific si emotia se intrepatrund intr-o scriitura puternica, luminoasa, inconfundabila, care-l invita pe cititor sa se uite atent la Viata, sa-i asculte muzica si sa porneasca la dans alaturi de ea. - Ioana Clara Enescu Fragment din cartea "Privirea urangutanului sau Despre animalul din noi" de Alexandru N. Stermin: "In spatiul cultural european, Dumnezeul religiilor de dinainte de filozofie era Natura, ca viata, ca miscare, iar Dumnezeul religiilor de dupa filozofie este Gandirea. Acestui al doilea Dumnezeu i s-a ridicat, de altfel, si o catedrala: Aghia Sofia, fondata de Constantin cel Mare si Iustinian, inchinata Intelepciunii. Dumnezeul de dinainte de filozofie era un dumnezeu al Naturii, iar Natura inseamna relatii. Acel Dumnezeu avea in el gandirea, dar nu ca sa domine, nu ca sa fie justitiar, sa faca dreptate, deci sa aiba putere. Avea gandirea ca sa pastreze toate elementele Naturii impreuna, in relatie, in chip natural. (Cunoasteti povestea in care alegi dreptatea si mori singur, sau alegi dragostea si ramai inconjurat de oameni...) Dumnezeul Naturii este unul intelept, care intelege dinamica dintre bine si rau si care le include pe amandoua. Odata pus in exteriorul Naturii, omul a ramas singura creatura conectata cu Dumnezeu prin spiritul suflat peste el la Facerea Lumii, iar toate celelalte s-au separat de Dumnezeu. Chiar si omul are o parte exterioara lui Dumnezeu, corpul. Corpul este Natura din om, iar spiritul este Dumnezeul din el. Si asa incepe marea lupta intre chemarea Naturii si stradania indumnezeirii. Pentru ca indumnezeirea inseamna ruperea de tot ce e natural, ruperea de creatie si accederea spre creator, natura din noi devine dusmanul planului nostru de unire cu Dumnezeu. Se ajunge pana in punctul in care tot ce este mai natural, vital si firesc in noi sa fie demonizat. Trecerea de la Pan la Satan este culminatia acestei epopei."