Vechiul Oras Imperial, Yasunari Kawabata - Editura Humanitas Fiction

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Yasunari Kawabata este primul scriitor japonez care a primit Premiul Nobel pentru literatura, in 1968. Vechiul oras imperial, capodopera lui Kawabata, a fost ecranizat in 1963 de Noboru Nakamura si in 1980 de Kon Ichikawa. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, locuitorii orasului Kyoto asista la metamorfoza lenta, dar imuabila, a stravechilor obiceiuri. Doua surori gemene, despartite la nastere, se regasesc pe neasteptate, iar universul fiecareia sufera transformari fundamentale: socul noii identitati aduce cu sine o maturizare sfasiata de sentimente contradictorii, ce isi cauta alinarea in iubire. Cadrul romanului il constituie fabulosul Kyoto, unde voluptatile spiritului, reflectate in sarbatorile fastuoase, le intalnesc pe cele ale trupului, cultivate in misterioasele cartiere ale placerilor locuite de gheise. In Vechiul oras imperial se imbina toate trasaturile esentiale ale scriiturii lui Yasunari Kawabata: simtul estetic exacerbat, melancolia atotstapanitoare si un fir narativ care aminteste de o pictura Zen, unde ceea ce lipseste din imagine este la fel de important precum ceea ce este reprezentat. - Publishers Weekly Yasunari Kawabata se dovedeste in acest roman un adevarat maestru al tensiunii si pasiunii. Nu sunt multi scriitorii care pot sugera imagini atat de complexe in atat de puþine cuvinte. - San Francisco Chronicle Vechiul oras imperial este romanul emblematic al lui Kawabata. Cartea trebuie citita printre randuri, caci detaliile, tacerile si privirile sunt cele care ordoneaza de fapt istoria. - Lire Fragment din romanul "Vechiul oras imperial" de Yasunari Kawabata: „La intrarea in coridorul din partea din vest, revarsarile de flori de ciresi plangatori de un rosu-aprins te faceau sa simti primavara pana in adancul inimii. Asta e adevarata primavara! Copacii sunt plini de flori rosii, batute, pana in varful crengilor lor subtiri care atarna spre pamant si te fac sa te gandesti ca o ploaie de flori a cazut peste ramuri, nu ca pomii au dat nastere florilor. — Vino sa-ti arat florile care-mi plac cel mai mult aici, a spus Chieko, conducandu-l pe Shin'ichi catre iesirea din culoar. Acolo, un cires singuratic, ale carui ramuri se intindeau neverosimil de mult, era tot numai flori. Shin'ichi a ramas Ianga Chieko, privindu-l. — Daca stai si te uiti mai bine, e de fapt atat de feminin! a spus el. Ramurile subtiri aplecate, apoi florile bogate si blande... In plus, in rosul florilor batute parea ca se reflecta un violet-pal. — Pana acum nu m-am gandit niciodata ca sunt atat de feminine. Cu nuanta, eleganta si farmecul lor nespus... a zis iar Shin'ichi. S-au indepartat de cires, mergand catre iaz. In punctul in care drumul se ingusta era un spatiu ca un mic platou cu bancute, pe care fusese intins un covor rosu. Toti cei aflati acolo beau ceai verde. O voce s-a auzit strigand „Chieko-san, Chieko-san!" si din pavilionul de ceai numit Choshintei, ascuns in umbra copacilor, a aparut Masako, imbracata intr-un chimono cu maneci lungi, un furisode. — Chieko-san, poti sa ma ajuti putin? Sunt atat de obosita... Ajut la servirea oaspetilor profesoarei. — Imbracata asa, tot ce-as putea face ar fl sa ajut la prepararea ceaiului in camera din spate, a zis Chieko. — Chiar si asa mi-ai fi de mare folos! — Dar nu sunt singura! Observandu-l pe Shin'ichi, Masako a soptit la urechea lui Chieko: — E logodnicul tau? Chieko a negat cu o slaba miscare a capului. — E dragut cu tine? Chicko a negat iar. Shin'ichi o luase deja inainte. — Dar ce-ar fi sa veniti amandoi la ceremonia ceaiului? Acum sunt locuri libere, a invitat-o Masako, dar Chieko a refuzat si l-a urmat pe Shin'ichi. — Nu-i asa ca-i frumoasa prietena mea de la ceremonia ceaiului? — Nu e cu nimic iesita din comun. — Ei, te poate auzi! Chicko a salutat-o din ochi pe Masako, care le facea semne de adio.”