Zbor In Bataia Sagetii, Horia-Roman Patapievici - Editura Humanitas

Zbor in bataia sagetii. Eseu asupra formarii Formarea mea, potrivit limbajului curent, este legata de carti, de experiente si de oameni. Sensul global pe care il dau existentei mele este acesta: exista un sens. Cartile care mi-au vorbit mi-au vorbit pentru ca adresau in mine o parte care avea nevoie de ele pentru a se manifesta. Experientele pe care le-am trait mi-au fost revelate pentru a declansa in mine acele orizonturi care altminteri, daca nu ar fi existat, nu mi-ar fi permis punerea in lumina a semnificatiei care imi orienteaza viata. Fapturile pe care le-am iubit au fost acelea care au iubit in mine ceea ce, fara iubirea lor, nu ar fi meritat sa supravietuiasca. Sunt de aceea recunoscator si accept integral viata care mi-a fost data. Am vazut ideile si am cunoscut carnea lor: viata merita cu recunostinta traita. Am devenit constient prin a fi om de cultura. - Horia-Roman Patapievici Fragment din cartea "Zbor in bataia sagetii" de Horia-Roman Patapievici: "Din punctul de vedere al valorii, ma straduiam sa seman celor pe care ii iubeam. Privind inapoi, atat ramane valabil din mine - ceea ce am iubit. In rest, nu sunt multe de spus despre un adolescent care se straduieste. Scaderile, ezitarile, gafele sunt lotul sau firesc, precum culoarea ochilor sau un anumit fel de a merge, cu care te nasti: varsta nesigura care e adolescenta are valoare numai prin generozitatea de care a fost capabila si ea trebuie judecata in special dupa ceea ce a dorit, deoarece mijloacele ii lipsesc (sau o insala), fara ca prin aceasta esecul ei sa fie mai putin rodnic. La 16 ani, in 1973, eram disperat dupa o iubire pe care o pierdusem si in care insistam sa ma pierd, retroactiv (semn de debilitate): scriam deci nuvele transparente si fade. Cate ceva poate fi gasit in volumul A iubi, care reprezinta transcrierea, comentata, a primului Jurnal (ian.-feb., 1973). Tot atunci citeam pe Kant si incepusem sa ma initiez in Vianu. Efectul formativ al lui Kant a fost lent si de durata. In schimb, despre influenta lui Tudor Vianu se poate spune ca m-a vertebrat. Luciditatea de la el am deprins-o, ca si stilul succesiv al ideilor, foarte potrivit pentru eliminarea din expresie a falselor profunzimi, care rezulta din neclaritati si prolixitate (exemplul tipic pentru aceasta falsa profunzime fiind Volkelt, din consideratiile asupra tragicului manifestat in Primul Razboi Mondial). Cum orice tanar este inclinat spre verbozitate, Vianu a reprezentat un temperant salutar. Igiena si onestitatea sa intelectuala mi-au slujit drept model pentru interioritatea sociala a propriei mele gandiri. Asimilarea sa a fost lenta (caci si opera ii este vasta), in schimb raptul pentru el a fost foarte rapid. Primele incercari de eseu (cu tema pedanta, influentat probabil si de Husserl, si anume Problema rationamentului, din 1975) pastreaza indelebil pecetea stilului sau aulic, ca si frazarea, in progresie de "pas cu pas". In rest, pentru ca nu au fost notate nicaieri, lecturile de la 16 ani s-au pierdut chiar si din memoria nominala; vreau sa spun ca nu doar roza, dar nici macar numele ei nu a ramas."