Masurarea Lumii, Daniel Kehlmann - Editura Pandora-M

• Masurarea lumii a fost tradus in peste patruzeci de limbi si este considerat unul dintre marile romane ale literaturii germane contemporane. Aceasta carte face parte din colectia Anansi Contemporan. Romanul senzational al lui Daniel Kehlmann reda alternativ povestea vietii celor doi titani ai iluminismului german: naturalistul si exploratorul Alexander von Humboldt si matematicianul si fizicianul Carl Friedrich Gauss. Amandoi pornesc in viata cu ambitia orgolioasa de a decela misterele lumii in care traiesc. Unul dintre ei va cuceri aceasta lume infruntandu-i la propriu vitregiile, urcand varfurile cele mai inalte, dand piept cu canibalii si urgiile, celalalt va crede in propriul geniu si in progresele tehnicii contemporane. Unul masoara lumea cu pasul, celalalt o face cu mintea si cu telescopul. Finalul, care-i aduce laolalta, pune insa una dintre cele mai triste si profunde intrebari posibile: care dintre ei a ramas acasa si care a colindat lumea? Daniel Kehlmann e scriitorul central european care reda pe deplin ciudatenia lumii postmoderne in care traim. - Jonathan Franzen Un roman nici mai mult nici mai putin decat senzational! - The Guardian O capodopera. - Independent on Sunday Cel mai mare scriitor german in viata. - Maxim Biller, Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung Traducere din limba germana de Corina Bernic. Fragment din cartea "Masurarea lumii" de Daniel Kehlmann: "Imbufnat, Gauss a pus deoparte servieta. Mancarea nu-i placuse deloc. Dar, pentru ca nu prea avea cum sa se planga de ea, a inceput sa ocarasca orasul. A intrebat cum ar putea cineva sa suporte un astfel de loc. Are si avantajele lui, a raspuns Humboldt pe un ton nesigur. Care? Cateva momente, Humboldt a privit fix spre masa. Apoi a spus ca visul lui ar fi sa impanzeasca Pamantul cu o retea de statii de inregistrare magnetica; ca ar vrea sa afle daca in interiorul planetei exista unul, doi sau mai multi magneti. Royal Society l-ar sustine deja, dar ar mai avea nevoie si de ajutorul regelui neincoronat al matematicienilor. Gauss a spus ca pentru asa ceva n-ai nevoie de un matematician deosebit. El insusi s-ar fi ocupat de fenomenul magnetismului inca de la cincisprezece ani. O joaca de copii. Apoi a intrebat daca poate fi servit cu ceai. Consternat, Humboldt a pocnit din degete. Era o dupa-amiaza timpurie, iar profesorul dormise saisprezece ore. Humboldt, in schimb, se sculase ca de obicei la ora cinci dimineata si, fara sa ia micul dejun, facuse cateva experimente legate de fluctuatia campului magnetic al Pamantului, dupa care dictase un memoriu in care prezenta costurile si profitul unei crescatorii de foci in Warnemiinde. In plus, mai concepuse doua scrisori catre academie, printre discutiile cu Daguerre despre problema, pesemne insolvabila, a fixarii chimice a imaginii pe placile de cupru si, dupa doua cesti de cafea si zece minute de odihna, mai adaugase si un aparat de note despre flora din Cordilieri la cele trei capitole din jurnalul sau de calatorie. Discutase cu secretarul Societatii de Stiinte Naturale despre cum urma sa se desfasoare receptia programata pentru acea seara. Redactase un alt memoriu, mai scurt, adresat noului prim-ministru al Mexicului, despre pomparea apei din mine, dupa care raspunsese la niste chestionare trimise de doi biografi de-ai sai. Iar acum trebuia sa-l mai suporte si pe Gauss, care tocmai iesise din camera de oaspeti, somnoros si morocanos, cerand micul dejun. In ceea ce priveste Berlinul, n-a avut de ales, l-a asigurat Humboldt. Dupa atatia ani de Paris... Si-a dat suvitele de par alb de pe frunte, a scos batista si si-a suflat incet nasul. A impaturit cu grija batista si a bagat-o la loc in buzunar. Cum putea sa explice mai bine? S-au terminat banii? Formularea e prea drastica. Dar documentarea calatoriei aproape ca i-a epuizat resursele financiare. Treizeci si patru de volume. Cu ilustratii, cu harti, cu reproduceri. Unde mai pui ca e vreme de razboi, sunt lipsuri materiale, iar angajatii cer salarii mari. A trebuit sa tina singur locul unei intregi academii. Asa a ajuns sa fie acum sambelan, sa manance zi de zi la Curte si sa-l vada pe rege. Se poate si mai rau. Cu siguranta, a spus Gauss."