Eminescu Sau Ganduri Despre Omul Deplin Al Culturi, Constantin Noica - Editura Humanitas

„Ne-am obişnuit să spunem că Eminescu este un geniu.

Cu aceasta nu spunem nimic chibzuit şi spunem în schimb două lucruri proaste: că Eminescu este, în fond, dincolo de orice explicaţie; că noi, oamenii de rând, suntem în definitiv dincolo de orice răspundere.

Înainte însă de a socoti un creator geniu, este bine să vezi ce anume a făcut el spre a fi unul sau ca să-şi slujească geniul.

Şi, înainte de a te scuza că tu nu eşti un geniu – sau alteori de a da vina pe împrejurări că n-au favorizat genialitatea ta ascunsă –, este bine să vezi care-ţi sunt răspunderile, în spiritualitatea şi chiar în animalitatea omului de cultură din tine.

În amândouă privinţele, caietele lui Eminescu sunt o binecuvântare.

Cu un câştig în plus: acela de a demitiza pe Eminescu.“ — CONSTANTIN NOICA CONSTANTIN NOICA (Vităneşti-Teleorman, 12/25 iulie 1909 – Sibiu, 4 decembrie 1987).

A debutat în revista Vlăstarul, în 1927, ca elev al liceului bucureştean „Spiru Haret“.

A urmat Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti (1928-1931), absolvită cu teza de licenţă Problema lucrului în sine la Kant.

A fost bibliotecar la Seminarul de Istorie a Filozofiei şi membru al Asociaţiei „Criterion“ (1932-1934).

După efectuarea unor studii de specializare în Franţa (1938-1939), şi-a susţinut în Bucureşti doctoratul în filozofie cu teza Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou, publicată în 1940.

A fost referent pentru filozofie în cadrul Institutului Româno-German din Berlin (1941-1944).

Concomitent, a editat, împreună cu C.

Floru şi M.

Vulcănescu, patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu şi anuarul Isvoare de filosofie (1942-1943).

A avut domiciliu forţat la Câmpulung-Muscel (1949-1958) şi a fost deţinut politic (1958-1964).

A lucrat ca cercetător la Centrul de logică al Academiei Române (1965-1975).

Ultimii 12 ani i-a petrecut la Păltiniş, fiind înmormântat la schitul din apropiere.