Mai Este Oare Acesta Un Om?, Primo Levi - Editura Art

„Primo Levi s-a născut în 1919 la etajul patru al unui bloc «oarecare» de apartamente din Torino și, în afara unor «întreruperi forțate», a continuat să trăiască acolo în compania mamei sale până în 1987 când s-a aruncat pe casa scărilor și a murit. Cea mai lungă întrerupere a fost din septembrie 1943 până în octombrie 1945 și i-a furnizat materialul central al carierei sale de scriitor: trei luni într-un grup de partizani dintr-o mișcare de rezistență împotriva ocupației germane, două luni într-un lagăr de internare fascist, unsprezece luni la Auschwitz [III] și alte nouă în diverse lagăre rusești de refugiați. În 1946, la 27 de ani, în ciuda faptului că lucra cu normă întreagă pe un post de chimist, Levi a scris despre timpul petrecut în lagărul de concentrare. Mai este oare acesta un om? este considerată acum o capodoperă.” Tim Parks, The New York Review of Books „Triumful identității umane asupra patologiei distrugerii produse de om strălucește aproape oriunde în scrisul lui Levi. Din multe motive, cărțile sale sunt unice în abundenta literatură despre Holocaust.” Toni Morrison „Nu există bătut-cu-pumnul-în piept la Levi, nici uitați-vă-la-mine-sunt-un-supraviețuitor, nici vreun cântec de vioară, ci doar o relatare limpede și profundă care, tocmai prin modestia ei, ne năucește mintea.” The New Yorker „Cărțile despre Holocaust ale lui Primo Levi se numără printre cele mai valoroase lucrări ale literaturii secolului XX, dar cea mai mare creație a lui a fost el însuși.” The Atlantic „Claritatea lui [Levi] este ontologică și morală.” James Wood. Scriitorul Primo Levi (1919‑1987) şi‑a făcut studiile în Torino, oraşul natal, absolvind Facultatea de Chimie, asemenea tatălui şi bunicului său. În timpul Rezistenţei antifasciste, s‑a alăturat unui grup de partizani, dar a fost prins şi deportat, din cauza originii sale evreieşti, la Auschwitz. Cele trăite acolo, precum şi peripeţiile întoarcerii acasă vor fi relatate în cărţile Mai este oare acesta un om? (1947, 1956) şi Armistiţiul (1963, Premiul Campiello), aflate la graniţa dintre memorialistică şi reflecţie etică.